21.The Prophets

  1. Judecarea oamenilor se apropie, însă ei, în nepăsarea lor, întorc spatele
  2. Nici o nouă amintire nu le vine de la Domnul lor, fără ca ei să nu o asculte în batjocură
  3. Inimile lor se desfată, atunci când nedrepţii ţin sfaturi: “Oare aceasta nu este un om asemenea vouă? Vă veţi lăsa prinşi de vrajă, atunci când vedeţi limpede?”
  4. El spuse: “Domnul meu cunoaşte tot cuvântul din cer şi de pe pământ. El este Auzitorul, Ştiutorul.”
  5. Ei spun: “Ba că sunt nişte vedenii încâlcite, ba că el le-a născocit, ba că este un poet! Să ne aducă un semn precum le-a fost trimis celor dintâi!”
  6. Nici o cetate din cele pe care le-am nimicit înaintea lor nu a crezut. Ei vor crede, oare
  7. Noi nu am trimis înaintea ta decât bărbaţi cărora Noi ne-am dezvăluit. Întrebaţi-i pe oamenii Amintirii, dacă voi nu ştiţi
  8. Noi nu le-am făcut trupuri care să nu mănânce bucate şi care să fie nemuritoare
  9. Noi am adeverit făgăduiala ce le-a fost făcută. Noi i-am mântuit pe ei şi pe cine am voit şi i-am nimicit pe cei necumpătaţi
  10. Noi v-am pogorât vouă o Carte pentru a vă aduce aminte. Nu pricepeţi, oare
  11. Câte cetăţi nedrepte n-am sfărâmat! Şi după nimicirea lor un alt popor am creat
  12. Când simt urgia Noastră, ei fug de ea
  13. “Nu fugiţi! Întoarceţi-vă la ceea din care v-aţi îndestulat, la locuinţele voastre. Poate veţi fi întrebaţi!”
  14. Ei spun: “Vai nouă, căci am fost nedrepţi!”
  15. Şi strigătul lor nu s-a curmat până când nu i-am făcut ca o secerătură, vlăguiţi
  16. Noi n-am creat cerul, pământul şi ceea ce se află între ele în joacă
  17. Dacă am fi vrut să ne luăm un joc, l-am fi luat de la Noi, dacă am fi făcut-o
  18. Ba nu! Noi aruncăm Adevărul asupra deşertăciunii şi îi zdrobim capul şi astfel ea dispare. Vai vouă pentru ceea ce născociţi
  19. Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Cei din preajma Lui nu sunt atât de îngâmfaţi ca să nu I se închine şi nici nu îi prinde osteneala
  20. Ei Îl preamăresc noapte şi zi şi nu lâncezesc
  21. Şi-au luat ei de pe pământ dumnezei ce pot scula morţii
  22. Dacă ar fi şi alţi dumnezei afară de Dumnezeu în ceruri şi pe pământ, acestea ar fi atunci cuprinse de stricăciune. Mărire lui Dumnezeu, Domnul Tronului, deasupra a ceea ce ei născocesc
  23. El nu va fi întrebat de ceea ce face, însă ei vor fi întrebaţi
  24. Şi-au luat alţi dumnezei în locul Lui? Spune: “Aduceţi dovada! Aceasta este amintire pentru cei care sunt cu mine şi amintire pentru cei dinaintea mea.” Cei mai mulţi dintre ei, necunoscând însă Adevărul, îi sunt potrivnici
  25. Noi n-am trimis înaintea ta nici un trimis căruia să nu i-o fi dezvăluit: “Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închinaţi-vă!”
  26. Ei au spus: “Milostivul şi-a luat fiii!” Mărire Lui! Ei sunt numai robi cinstiţi
  27. ce nu Îi ies din Cuvânt şi după porunca Lui trudesc
  28. El ştie ce este înaintea lor şi ce este înapoia lor. Ei nu mijlocesc decât pentru cei de care Dumnezeu este mulţumit şi sunt pătrunşi de teamă
  29. Noi îi răsplătim cu Gheena pe cei, dintre ei, care spun: “Eu sunt dumnezeu în locul Lui!” Aşa îi răsplătim pe nedrepţi
  30. Cei care tăgăduiesc nu au văzut că cerurile şi pământul erau o singură bucată? Noi le-am despicat apoi şi din apă am creat tot ce este viu. Nu cred ei, oare
  31. Noi am pus pe pământ munţi ca stâlpii ca să nu se clatine cu ei. Noi printre ei am tăiat văi adânci asemenea drumurilor. Poate se vor lăsa călăuziţi
  32. Noi am făcut cerul ca acoperiş trainic. Ei sunt însă potrivnici semnelor Sale
  33. El este Cel ce a creat noaptea şi ziua, soarele şi luna; fiecare înotând într-un cerc
  34. Noi nu am dat niciunui om înaintea ta nemurirea. Tu vei muri, pe când ei vor fi nemuritori
  35. Fiece suflet va gusta moartea. Veţi fi puşi la încercare cu răul şi cu binele, în chip de ispită, şi apoi către Noi veţi fi întorşi
  36. Când cei care tăgăduiesc te văd, te iau numai în zeflemea: “Aceasta este cel care îi aminteşte pe dumnezeii voştri?” Ei nu cred în amintirea Milostivului
  37. Omul a fost creat din pripeală. Vă voi arăta semnele Mele, însă nu-mi cereţi să mă pripesc
  38. Ei spun: “Pe când această făgăduială, dacă spuneţi adevărul?”
  39. Dacă cei care tăgăduiesc ar cunoaşte clipa când nu-şi vor putea feri nici chipurile şi nici spatele de foc, când nu vor mai fi ajutaţi
  40. Ba nu! Va veni deodată asupra lor şi îi va tulbura. Ei nu i se vor putea împotrivi şi nici nu vor fi păsuiţi
  41. Trimişii dinaintea ta au fost batjocoriţi, însă pe zeflemitori i-a înconjurat ceea ce batjocoreau
  42. Spune: “Cine vă va ocroti, noapte şi zi, de cel Milostiv?” Ei faţă de amintirea Domnului lor sunt însă potrivnici
  43. Ei au afară de Noi alţi dumnezei care-i opresc? Aceştia nu se pot ajuta pe ei înşişi şi Nouă nu Ni se pot împotrivi
  44. Noi dăruim bucurii vremelnice lor şi taţilor lor oricât li s-ar lungi viaţa. Ei nu văd că Noi am intrat în ţinuturile necredincioase ca să le micşorăm întinderea? Sunt ei oare învingători
  45. Spune: “Eu nu vă previn decât din Dezvăluire, însă surzii nu aud chemarea când sunt preveniţi.”
  46. Dacă o adiere a osândei Domnului tău îi atinge, ei spun: “Vai nouă, căci am fost nedrepţi!”
  47. Noi vom pune cântare drepte în Ziua Învierii. Nici un suflet nu va fi nedreptăţit cu vreun lucru, chiar dacă are greutatea unui bob de muştar, îl vom aduce. Noi suntem de ajuns să facem socotelile
  48. Noi am dăruit Legea lui Moise şi lui Aaron ca lumină şi amintire celor temători
  49. celor care se tem de Domnul lor în Taină şi celor pătrunşi de frica Ceasului
  50. Aceasta este o amintire bincuvântată pe care am pogorât-o, iar voi vă veţi lepăda de ea
  51. Noi am dăruit odinioară cunoaşterea lui Abraham. Noi l-am cunoscut
  52. El spuse tatălui său şi poporului său: “Ce sunt aceste chipuri înaintea cărora staţi?”
  53. Ei au spus: “Noi i-am aflat pe taţii noştri lor închinându-se.”
  54. El spuse: “Şi voi şi taţii voştri sunteţi într-o rătăcire vădită.”
  55. Ei au spus: “Tu ai venit la noi cu Adevărul ori eşti dintre cei care îşi bat joc?”
  56. El spuse: “Nu! Domnul vostru este Domnul cerurilor şi al pământului. El le-a creat, şi eu Lui îi sunt dintre martori
  57. Pe Dumnezeu! Voi vicleni asupra idolilor voştri, de cum veţi întoarce spatele.”
  58. El îi va face fărâme pe toţi în afară de mai marele lor. Poate se vor întoarce la el
  59. Ei au spus: “Cel care a făcut aceasta cu dumnezeii noştri este dintre nedrepţi!”
  60. Ei au spus: “Noi am auzit un tânăr care-i amintea, i se spune Abraham.”
  61. Ei au spus: “Aduceţi-l înaintea ochilor oamenilor, căci poate vor depune mărturie.”
  62. Ei su spus: “Tu, Abraham, ai făcut aceasta cu dumnezeii noştri?”
  63. El spuse: “Ba mai marele lor a făcut-o. Întrebaţi-i, dacă pot grăi!”
  64. Atunci şi-au venit în fire şi au spus: “Sunteţi nedrepţi!”
  65. Apoi s-au rătăcit la cap iarăşi: “Ştii că aceştia nu grăiesc?”
  66. El spuse: “Voi vă închinaţi, în locul lui Dumnezeu, celor care nici nu vă folosesc şi nici nu vă păgubesc
  67. Ruşine vouă şi celor cărora vă închinaţi în locul lui Dumnezeu! Nu pricepeţi, oare?”
  68. Ei au spus: “Ardeţi-l! Ajutaţi-vă dumnezeii, dacă sunteţi cu fapta!”
  69. Noi am spus: “Focule, fii lui Abraham răcoare şi tihnă!”
  70. Ei au vrut să-i facă un vicleşug, însă Noi i-am rânduit printre cei prea-pierduţi
  71. Noi l-am mântuit, ca şi pe Lot, ducându-l în ţinutul ce l-am binecuvântat pentru toate lumile
  72. Noi i i-am dăruit, prinos al credinţei, pe Isaac şi Iacob şi pe amândoi i-am rânduit între cei drepţi
  73. Noi i-am făcut căpetenii ca să călăuzească după porunca Noastră. Noi le-am dezvăluit făptuirea binelui, săvârşirea rugăciunii şi datul milosteniei. Şi ei ne-au fost închinători nouă
  74. Noi i-am dăruit lui Lot înţelepciunea şi ştiinţa. Noi l-am mântuit din cetatea ce făptuia spurcăciuni. Ei erau un popor rău, stricat
  75. Noi l-am înconjurat cu milostivenia Noastră, căci el a fost dintre cei drepţi
  76. Şi Noe! Când ne-a chemat, i-am răspuns şi l-am mântuit pe el şi pe ai lui de necazul cel mare
  77. Noi l-am mântuit de poporul ce socotea semnele Noastre minciuni. Era un popor rău şi Noi l-am înecat cu totul
  78. Şi David, şi Solomon! Pe când judecau asupra ogorului pe care oile poporului năvăliseră pe înnoptat, Noi am fost martori la judecarea lor
  79. Noi l-am făcut pe Solomon să înţeleagă. Noi le-am dăruit amândurora înţelepciunea şi ştiinţa. Noi am silit munţii şi zburătoarele să se alăture lui David în a Ne preamări. Noi suntem Cei care au făcut-o
  80. Noi l-am învăţat, pentru voi, să vă facă platoşe ca să vă apăraţi de urgia voastră. Sunteţi mulţumitori, oare
  81. Noi am supus lui Solomon vântul care la porunca lui suflă ca o furtună asupra pământului pe care l-am binecuvântat. Noi suntem Cei care ştiu
  82. Unii diavoli se scufundau pentru el, iar alţii făceau alte treburi, în timp ce Noi vegheam asupra lor
  83. Şi Iov! El îl chema pe Domnul său: “Nenorocirea m-a lovit, însă Tu eşti Cel prea milostiv dintre milostivi!”
  84. Noi i-am răspuns: am îndepărtat nenorocirea de la el şi i i-am dat înapoi pe ai săi şi încă pe atât asemenea lor ca milostivenie de la Noi şi o amintire pentru închinători
  85. Şi Ismail, şi Idris, şi Du-l-Kifl! Toţi au fost răbdători
  86. Noi i-am înconjurat cu milostivenia Noastră. Ei sunt dintre cei drepţi
  87. Şi Du-n-Nun! El a plecat mânios, închipuindu-şi că nu putem nimic pentru el. El striga din întunecimi: “Nu este Dumnezeu afară de Tine! Mărire Ţie! Eu am fost dintre nedrepţi!”
  88. Noi i-am răspuns şi l-am mântuit de mâhnire. Aşa îi mântuim pe credincioşi
  89. Şi Zaharia! El îl striga pe Domnul său: “Domnul meu! Nu mă lăsa singur! Tu eşti prea bunul de moştenire Dătător.”
  90. Noi i-am răspuns. Aşa i l-am dăruit pe Ioan, dând soţiei lui putinţă. Ei se grăbeau către cele bune şi Ne chemau cu dragoste şi teamă şi Ne erau Nouă smeriţi
  91. Şi cea care şi-a păstrat fecioria şi Noi am suflat în ea din duhul Nostru. Şi aşa am făcut-o pe ea şi pe fiul ei un semn pentru lumi
  92. Această adunare a voastră este o singură adunare. Eu sunt Domnul vostru. Mie închinaţi-vă
  93. Ei se despart unii de alţii, însă toţi se întorc apoi la Noi
  94. Cel care săvârşeşte fapte bune şi este credincios, zelul lui nu va fi şters, căci Noi îl vom scrie
  95. Un blestem este asupra fiecărei cetăţi pe care am nimicit-o ca ei să nu se mai întoarcă acolo
  96. până ce nu li se va deschide lui Gog şi Magog ce se vor reprezi atunci de pe fiece înăţime
  97. Făgăduiala cea adevărată se apropie. Privirile celor care tăgăduiesc se înţepenesc: “Vai nouă că am fost nepăsători, ba am fost chiar nedrepţi!”
  98. “Voi şi cei cărora vă închinaţi în locul lui Dumnezeu veţi fi hrană pentru Gheena în care veţi intra
  99. Dacă aceştia ar fi fost dumnezei n-ar fi intrat aici unde vor sta de-a puri şi
  100. vor avea numai gemete şi nu vor auzi nimic (altceva).”
  101. Celor cărora li s-a dat binele de la Noi dinainte, vor fi îndepărtaţi de aici
  102. Ei nu vor auzi urletul ei şi vor avea de-a pururi ceea ce poftesc
  103. Groaza cea mare nu-i va mâhni şi îngerii le vor ieşi în întâmpinare: “Aceasta este Ziua voastră care v-a fost făgăduită
  104. Ziua când vom împături cerul aşa cum împătureşti un sul pe care se scrie.” Aşa cum am dat la iveală făptura dintâi aşa o vom duce înapoi. Este o făgăduială pe care o facem, o făgăduială pe care o vom împlini
  105. Noi am scris Psalmii întru amintire: “Robii Mei cei drepţi vor moşteni pământul.”
  106. Întru aceasta este o înştiinţare pentru poporul închinător
  107. Noi te-am trimis numai ca o milostivenie pentru lumi
  108. Spune: “Mi s-a dezvăluit că Dumnezeul vostru este Dumnezeu, Unul. Îi sunteţi Lui supuşi
  109. Spune-le, dacă ei întorc spatele: “Eu v-am strigat tuturor deopotrivă, însă nu ştiu dacă ceea ce vi s-a făgăduit este aproape ori departe
  110. Dumnezeu ştie ceea ce este rostit tare şi ştie ceea ce ascundeţi
  111. Eu nu ştiu! Aceasta v-ar putea fi vouă ispită şi bucurie vremelnică!”
  112. Spune: “Domnul meu! Judecă întru Adevăr! Domnul nostru este Milostivul căruia i se cere ajutorul împotriva a ceea ce născociţi.”